În cadrul Ceau, Cinema, secțiunea Ceau, Junior! Animest le propune celor mici o călătorie animată alături de personaje care să le devină prieteni și să-i conducă prin câteva lumi inedite. Selecția de opt filme este realizată în cadrul rețelei Animation Festival Network, formată din festivalurile de film de animație Animafest Croația, Anifilm Cehia, Fest Anča Slovacia, Animest România și Animateka Slovenia. Proiectul educativ este cofinanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene și cuprinde filme de animație care abordează teme ecologice, dezvoltare durabilă și conservarea mediului.
Pentru cei mai mici dintre spectatori, filmele care deschid proiecția abordează tema prieteniei insolite dintre creaturi în aparență diferite. Selecția propusă poate fi un bun punct de plecare pentru discuții și acțiuni concrete la îndemâna oricui, pe care adulții le pot sprijini în educarea celor mici în spiritul iubirii față de natură și față de semenii lor. Filmele se adresează mai ales copiilor de la 4 la 10 ani, dar le sunt recomandate călduros și copiilor mai mari și adulților.
Proiecţia va avea loc duminică, 16 iulie, de la ora 11.00, la FABER. La ea vor fi prezenţi şi reprezentanţii Festivalului Animest, Mihai Mitrică şi Ligia Soare, care ne vizitează în premieră.
Supa lui Franzy – Franța 2021, 8’33”, regia Ana Chubinidze
Franzy descoperă că supa ei extraterestră nu e doar delicioasă, este și magică atunci când o împarte cu niște creaturi ciudate de pe o planetă necunoscută.
T-Rex – Germania 2022, 3’37”, regia Julia Ocker
T-Rex nu se descurcă deloc la baschet, iar maimuțele râd de el… până se întâmplă ceva cu totul neașteptat.
Între surori – Franța 2022, 7’15”, regia Anne-Sophie Gousset și Clément Céard
Două surori se iubesc mult, se joacă și râd împreună. Sora cea mare o ajută pe cea mică să descopere lumea. Într-o zi, rolurile se inversează.
Cerneală – Olanda 2020, 2’15”, regia Erik Verkerk și Joost van den Bosch
O caracatiță obsedată de curățenie trăiește într-un acvariu. Uneori tentaculele nu îi sunt de ajuns pentru a ajunge acolo unde are nevoie.
Scuze – Cehia 2022, 8’15”, regia Alžbeta Mačáková Mišejková
Două fete se joacă cu mingea. După o ceartă neînsemnată, ele nu-și mai vorbesc. Ce se întâmplă cât ține supărarea?
Aricii și orașul – Letonia 2013, 10′, regia Evalds Lacis
Într-o dimineață de primăvară, animalele trezite din hibernare descoperă că pădurea lor a fost transformată într-un oraș. Împreună trebuie să pună la cale o strategie pentru a supraviețui.
Nevăstuica – Slovenia 2016, 11’30”, regia Timon Leder
O nevăstuică flămândă atacă un stol de păsări care locuiesc în ultimul copac rămas în picioare. Păsările fac eforturi să țină copacul în echilibru, iar nevăstuica face orice pentru a se cățăra.
Porcul – Olanda 2022, 8’15”, regia Jorn Leeuwerink
Animalele conectează un cablu la botul sub formă de priză al unui porc care doarme. La început animalele folosesc energia pentru lucruri mărunte, dar curând ajung dependente de un oraș unde totul este automatizat.
Prețul unui bilet întreg este de 15 lei sau abonament festival la preț de 120 lei.
Proiecţia va fi urmată, în curtea FABER, de la ora 12.00, de un atelier de creaţie pentru cei mici susţinut, ca de obicei, de Timișoara la cutie (aici intrarea e liberă).