LUCKY DUST
instalație performativă
28 & 29 octombrie 2022
vizitare: 12:00–17:00
spectacole: 17:00 & 19:30
rezervări: https://forms.gle/AVEa7MQJWYCBSrx76
FABER
Splaiul Peneș Curcanul nr. 4-5
Timișoara
IP — Institutul Prezentului prezintă în cadrul proiectului „Uncensored Act” co-producția româno-portugheză LUCKY DUST sub forma unei instalații performative care va fi activată în spațiul expozițional FABER în 28 și 29 octombrie. Pentru prezentările performative accesul se face cu rezervare în limita unui număr de 30 de participanți pe sesiune, pe 28 și 29 octombrie, de la 17:00 și de la 19:30. Durata evenimentului, cuprizînd spectacol și proiecție de film, este de aproximativ două ore.
___
Putem observa doar trecutul. În orice moment, prezentul pe care îl trăim devine trecut pentru altcineva. Acest lucru poate fi spus în legătură cu modul în care privirea noastră întîlnește imensitatea universului sau istoriile personale. Distanța parcursă pentru ca privirea și obiectul ei să se întîlnească transformă totul în trecut.
Cum devine istoria mișcare, cum devine o temă sau o curiozitate mișcare, ce se poate spune prin mișcare și ce metode să fie folosite sînt aspecte care stau în centrul procesului de lucru din proiectul LUCKY DUST.
Pornind de la o serie de scrieri și spectacole ale coregrafei portugheze Vera Mantero, datînd din a doua parte a anilor 1980 și din anii 1990, alături de cîteva piese mai tîrzii, și pe baza unei cercetări și a unui cadru conceptual gîndit de Ștefania Ferchedău, trei piese solo au fost create de coregrafele Alexandra Bălășoiu, Mădălina Dan și Alexandra Gîrbea împreună cu Vera Mantero. O ecologie internă a echipei artistice, bazată pe camaraderie în creație, intensificare și contaminare de teme și metode de compoziție, a inspirat o varietate de intersecții individuale între artiste, care au încorporat în solo-uri scrierile, practicile și experiențele Verei Mantero, alături de cele personale. Ecosistemul LUCKY DUST se dezvăluie într-o instalație hibridă care alătură momente performative unei selecții de texte și înregistrări video din arhiva Verei Mantero, materiale audio asociate solo-urilor create, împreună cu cronologiile personale încrucișate ale celor patru artiste, puse în contextele politice și culturale în care acestea trăiesc.
Înregistrările pieselor originale ale Verei Mantero citate de Alexandra Bălășoiu, Mădălina Dan și Alexandra Gîrbea pot fi consultate pe ecranele video din instalație împreună cu documentarul „Let’s talk about it now”, 1999, de Margarida Ferreira de Almeida, realizat în timpul retrospectivei dedicate de Culturgest, Lisabona, creației artistei din perioada 1989–1999. Documentarul va fi deopotrivă prezentat în tandem cu momentele performative ca parte componentei de spectacol.
Lucrările utilizate ca referință sînt: „Perhaps she could dance first and think afterwards”, 1991, solo; „Pentru tristețile plictisite și profunde”, 1994, piesă de grup; „Dansul existenței”, 1995, solo; „Eating your heart out”, de Rui Chafes și Vera Mantero, 2004, solo; „Ce se poate spune despre Pierre”, 2011, solo; „Curatul și murdarul”, 2016, piesă de grup.
„Un corp este ceea ce sîntem în lume.
Există apoi o serie de lucruri pe care le putem face și care ne pot proiecta în afara corpului nostru. Dar nu ne putem părăsi temporar corpul, nu putem face asta pînă nu trece o durere, de exemplu. Nimeni nu poate scăpa de corpul lui, noi nu putem exista dincolo de corpul nostru. Este ca și cum ar exista cu adevărat un destin, un destin corporal: tot ceea ce se va întîmpla în corpul nostru și nu putem controla, fie el bun sau rău, este destinul nostru.” (Vera Mantero, Corpul meu și corpul altor oameni, 1988)
___
Coregrafă și performer, cu preocupări în cercetare, filozofie și știință, Vera Mantero (n. 1966, Lisabona) este o referință majoră în dans contemporan la nivel internațional. Procesul ei de lucru este similar cu cel al unui arheolog sau astronom a cărui privire merge adînc dincolo de suprafața lumii pentru a căuta, a găsi legături neașteptate, a le decoda, folosind în același timp corpul drept instrument de experimentare. Folosește scrisul ca mediu de reflecție asupra muncii ei, pentru a genera noi idei și pentru a surprinde în detaliu un prezent care se evaporă instantaneu. Carnetele sale de artist, începînd de la mijlocul anilor 1980 și pînă la începutul anilor 2000, dezvăluie traseul pe care l-a urmat pentru a-și condensa practica într-o schemă de compoziție care este, în același timp, concretă, poetică și filozofică în straturile pe care le încorporează. Spectacolele Verei Mantero au reprezentat o referință pentru scena de dans contemporan emergentă în anii 1990 și au fost mai tîrziu prezentate la București în 2007 și la Timișoara în 2021.
Alexandra Bălășoiu (n. 1989, Pitești) și-a făcut apariția în zona de dans contemporan în 2011, după ce a absolvit și a lucrat pentru scurt timp în domeniul Ingineriei Aerospațiale. Căutarea ei pentru o abordare concretă în explorarea universului și a spațiului-timp s-a transferat astfel într-o coregrafie lăuntrică care urmărește în primul rînd transferul cunoașterii în corp și schimbarea peisajelor interioare. Alexandra Bălășoiu are multe talente și interese și debordează de o energie care o împinge să și le urmărească inversînd constant perspectivele. Bagajul ei este plin de zgomot și își găsește entuziasmul în cercetarea experimentală a relațiilor dintre dans și sunet/muzică, dar și în amestecul dintre text și mișcare în scopul cercetării și dezvăluirii invizibilului prin dansul ei.
Mădălina Dan (n. 1980, Ploiești) este o coregrafă și o interpretă consacrată, care a evoluat către zona de dans contemporan la începutul anilor 2000, creînd propriile coregrafii din 2007. Trăind între diferite locuri, orașe și țări, ea este preocupată de limitările întîmpinate în a-și documenta, colecta și auto-istoriciza în mod sistematic piesele, purtînd mereu în interior un patrimoniu imperceptibil cu care merge peste tot. Preocupată să conecteze arta și viața, folosește diverse proceduri pentru a naviga în arhivele personale și a înțelege modul în care trecutul influențează prezentul. Mădălina Dan găsește poezie în precizia și concretețea vieții, iar un umor și o ironie neașteptate răzbat adesea în spectacolele sale. În creațiile ei recente, ea este interesată să testeze tactilul ca o evadare din domeniul vizibil în cel invizibil al realității-corpului subiectiv și afectiv.
Alexandra Gîrbea (n. 1986, Brad) trăiește într-o lume a cuvintelor. În copilărie visa să devină actriță și să călătorească, făcîndu-și astfel drum în lume prin cuvinte. Studiile au condus-o pe o cale care pornește de la interese mai degrabă abstracte (a obținut mai întîi o diplomă în comunicare, apoi a urmat un master în teoria artelor spectacolului) la soluții mai degrabă concrete de construire a unei noi vieți prin dans. Pentru ca dansul să se întîmple pentru ea, simte nevoia să acumuleze și să intensifice cuvintele în discurs sau în scris. Ea se eliberează de necesitatea certitudinii transformînd cuvinte întîmplătoare în poeme spontane și performîndu-le prin cele mai mici gesturi. Alexandra Gîrbea găsește motivație și sens în contemplarea lumii prin mișcare.
