Povestea FABER


FABER este un centru cultural independent, fondat de un grup de antreprenori timișoreni din domeniile arhitectură, IT și social-cultural. Încrederea în potențialul Timișoarei și dorința de a contribui la consolidarea industriei creative din oraș i-au adus împreună, în 2017, când au decis achiziționarea halei industriale din complexul AZUR și transformarea ei în clădirea FABER .

Numele Faber își are originea în conceptul filozofic ”Homo Faber” - omul creator - o idee propusă de Hannah Arendt și Max Scheler, care descrie omul capabil de a schimba mediul înconjurător prin intermediul uneltelor. FABER este locul în care orice talent cu un vis sau un plan găsește aici infrastructura, modul de lucru și comunitatea care să-l ajute să dezvolte ce și-a imaginat. Un loc al inspirației și al făcutului.

Din 2020, de la inaugurarea clădirii, echipa FABER a devenit și un creator de conținuturi socio-culturale, vizuale, experimentale, artistice și muzicale. Principalele linii de program FABER - design și muzică sunt curatoriate de Martina Muzi, designer și profesor de design și Florin Unguraș, co-fondator al festivalului TMBase.

În 2023, anul Timișoara - Capitală Europeană a Culturii, FABER este un spațiu de referință pentru o serie de evenimente din cadrul agendei culturale. În parteneriat cu Universitatea Politehnică Timișoara, FABER semnează programul Bright Cityscapes, ale cărui diverse manifestări - expoziții, conferințe, petreceri vor avea loc în spațiul FABER, de-a lungul întregului an.

Clădirea FABER


Situată pe malul Begăi, în cartierul Fabric, clădirea FABER - în forma și cu funcționalitățile prezente, este rezultatul transformării și reabilitării unui edificiu industrial, parte a complexului Azur. Fosta fabrică Azur, a cărei dezvoltare a început acum aproape 200 de ani, din inițiativa familiei timișorene, Farber, reprezintă o altă sursă de inspirație pentru oamenii FABER și de apartenență la o istorie creativ-antreprenorială, identitară pentru oraș.
Ne dorim ca FABER să fie un ecosistem, o sursă de inspirație, inovație și evoluție, care să fie relevant prin schimbările produse, atât pentru membrii săi, cât și pentru exterior.

Calitățile arhitecturale ale spațiului FABER s-au bucurat de recunoaștere internațională la scurt timp după inaugurare. În cadrul premiilor New European Bauhaus 2020, clădirea FABER s-a numărat printre cei trei finaliști europeni la categoria “Clădiri renovate în spiritul circularității”. În același an, arhitecții clădirii - echipa FOR, au fost nominalizați la prestigiosul Premiu european pentru arhitectură, Mies Van Der Rohe. În 2022, aceeași echipă a fost premiată în cadrul Bienalei de Arhitectură BETA.

În clădirea FABER își desfășoară activitatea în jur de 20 de companii și echipe de freelanceri din industriile creative - arhitectură, design, producție 3D, producție textilă și muzicală, creatori de conținut. Organizațiile culturale și companiile găsesc la FABER spațiul creativ, potrivit pentru organizarea de evenimente proprii de dimensiuni medii și mari.

Din aprilie 2023, un nou spațiu expozițional de 750 de m2 va fi inaugurat și pus la dispoziția creativilor și operatorilor culturali din oraș. Efortul presupus de inaugurarea acestui spațiu este rezultatul Parteneriatului FABER-AZUR S.A.

Copyright © FABER 2023. Toate drepturile rezervate
crossmenu linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram