Până pe 30 septembrie, poți asculta fragmente sonore din viețile adolescenților din anii ’70-’80, în cea mai populară instalație a Muzeului Memoriei – Telefonul Amintirilor.
Îi poți ridica receptorul în Timișoara, la FABER (Splaiul Peneș Curcanul, nr. 4-5), pentru a asculta 10 reconstituiri sonore, parte din cel mai nou proiect: Adolescent în comunism – anii ’70-’80.
Instalația interactivă ne conectează cu trecutul, conținând reconstituiri sonore din ziarele și știrile de atunci, dar și amintirile celor care ne-au încredințat amintirile lor.
„În capitolul doi al proiectului Adolescent în Comunism, am vrut să reconstituim și aflăm cotidianul din viețile celor care și-au trăit adolescența între acei ani: cei care au cunoscut iubirea, ascultau Europa Liberă pe furiș, dădeau mai departe bancuri cu Ceaușescu și au fost martorii devastatorului cutremur din ’77.
Telefonul Amintirilor este o poartă spre alte vremuri, pentru că el cuprinde conținut de arhivă, original, care, fără el, nu ar ajunge la atât de mulți oameni. Ce putem promite este că Telefonul Amintirilor va călători mult în această vară, pentru ca istoriile personale să fie ascultate.’’ – spune Smaranda Pasnicu, co-fondatoare Muzeul Memoriei și a ONG-ului cultural Punctart.
Telefonul Amintirilor se află în acest moment și în Brașov la Muzeul Amintirilor din Comunism, în Iași la Muzeul Vasile Alecsandri din Mircești și la Cluj la Biblioteca Județeană „Octavian Goga’’.
Telefonul Amintirilor este cea mai cunoscută instalație creată pentru Muzeul Memoriei, cu participări la peste 50 de evenimente indoor și outdoor, cu peste 10.000 de ascultări, în 13 orașe. Telefonul Amintirilor e o punte între generații, elementul de legătură între diferite vârste, interactiv, emoțional și educativ.
Muzeul Memoriei este un proiect al ONG-ului cultural Punctart, o capsulă digitală a istoriei colective care se construiește, zi de zi, cu amintirile tuturor. În același timp, proiectul Muzeul Memoriei a fost gândit ca un demers educațional și cultural care promovează patrimoniul național prin analizarea unor momente istorice marcante din evoluția României și utilizarea noilor tehnologii ca limbaj comun cu publicul tânăr.
Despre Punctart
Punctart este un ONG cultural pornit în 2015 de către o echipă multidisciplinară
de artiști profesioniști și specialiști. Punctart este un creator de experiențe culturale și dezvoltă proiecte destinate tinerilor, la granița dintre artă și tehnologie.
Proiectul „Adolescența în comunism: anii ’70-’80” este un proiect co-finanțat AFCN
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.