Share
by
30 OCT

Workshop I: Civic engagement in times of crisis

30 OCT
Data începerii evenimentului

30 Octombrie, 2022
17:00

Data închiderii evenimentului

30 Octombrie, 2022
19:00

Event details

Criza din Ucraina ne-a testat capacitatea de a fi bune gazde pentru ucraineni, pentru un număr mare de persoane cu nevoie urgentă de asistență umanitară. Până în prezent, răspunsul timișorenilor, la nivel individual și instituțional, a fost unul adecvat și generos. Însă au trecut mai bine de șapte luni de la începutul războiului și ucrainenii încep să își construiască la Timișoara un alt „acasă”. Că e pe termen scurt, mediu sau lung, șederea lor reprezintă o oportunitate pentru a construi lucruri noi, benefice tuturor: discursuri, parteneriate, acțiuni, proiecte, strategii sau chiar organizații.

Teodora Borghoff ne va povesti despre rolul pe care îl pot avea străinii în dezvoltarea orașului și despre valoarea dialogului intercultural. De ce poate fi prețios pentru noi toți dacă ucrainenii s-ar implica civic? Și ce oportunități există pentru inițiativele ucrainene sau româno-ucrainene în plan local?

Evenimentul face parte din proiectul CONNECT, Community for Timisoara, organizat de Helixconnect Europe și FABER, și susținut de Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), organism al Uniunii Europene.

Bio speaker: 

Membră a echipei curatoriale a programului TIMIȘOARA 2023 – Capitală Europeană a Culturii, expertă relații comunitare și incluziune socială, Teodora Borghoff este o expertă în dezvoltare locală, cu o experiență solidă în facilitarea de procese participative ce implică actori multipli, în design de proiecte și implementarea de proiecte pentru structuri diverse, de la organizații non-guvernamentale la administrație publică. A contribuit la candidatura Timișoarei pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii din diverse poziții și perspective: inițial ca director executiv al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană (februarie-decembrie 2012), ulterior ca facilitator comunitar, redactor de conținut pentru dosarul de candidatură și a coordonator al programului cultural și artistic din dosarul de candidatură (ianuarie-decembrie 2016). Experiența ei în proiecte care reconciliază și activează membrii comunității a fost îmbogățită ca voluntar senior EU-AID și consilier de lobby și advocacy în Etiopia și ca director de programe la Fundația Comunitară Timișoara.

Accesul la această discuție este gratuit, dar limitat la 20 de persoane. Vă invităm să vă înregistrați aici: https://forms.gle/tuCPBzmycGtyy9FP6

Susținători Faber

FOR Reservations RO

Preţul de listă al folosirii acestui spaţiu este de 10 EUR/oră.

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul FABER

Căutare

Caută în site printre articole și evenimente