Povestea FABER

Numele Faber își are originea în conceptul filozofic ”Homo Faber” - omul creator - o idee propusă de Hannah Arendt și Max Scheler, care descrie omul capabil de a schimba mediul înconjurător prin intermediul uneltelor. FABER este locul în care orice talent cu un vis sau un plan găsește aici infrastructura, modul de lucru și comunitatea care să-l ajute să dezvolte ce și-a imaginat. Un loc al inspirației și al făcutului.
FABER este un centru cultural independent, fondat de un grup de antreprenori timișoreni din domeniile arhitectură, IT și social-cultural. Încrederea în potențialul Timișoarei și dorința de a contribui la consolidarea industriei creative din oraș i-au adus împreună, în 2017, când au decis achiziționarea halei industriale din complexul AZUR și transformarea ei în clădirea FABER.
Din 2020, de la inaugurarea clădirii, echipa FABER a devenit și un creator de conținuturi socio-culturale, vizuale, experimentale, artistice și muzicale. Principalele linii de program FABER - design și muzică sunt curatoriate de Martina Muzi, designer și profesor de design și Florin Unguraș, co-fondator al festivalului TMBase.
În 2023, anul Timișoara - Capitală Europeană a Culturii, FABER a devenit un spațiu de referință pentru o serie de evenimente din cadrul agendei culturale. În parteneriat cu Universitatea Politehnică Timișoara, FABER a semnat programul Bright Cityscapes, ale cărui diverse manifestări - expoziții, conferințe, petreceri au avut loc în spațiul FABER, de-a lungul întregului an.
În 2024, FABER continuă programul de design și investighează industria a cărei poveste nu este doar despre automatizare, externalizare și rețele, ci și despre reziliență și invizibilitate: industria textilă.

Clădirea FABER

Situată pe malul Begăi, în cartierul Fabric, clădirea FABER - în forma și cu funcționalitățile prezente, este rezultatul transformării și reabilitării unui edificiu industrial, parte a complexului Azur. Fosta fabrică Azur, a cărei dezvoltare a început acum aproape 200 de ani, din inițiativa familiei timișorene, Farber, reprezintă o altă sursă de inspirație pentru oamenii FABER și de apartenență la o istorie creativ-antreprenorială, identitară pentru oraș.
Ne dorim ca FABER să fie un ecosistem, o sursă de inspirație, inovație și evoluție, care să fie relevant prin schimbările produse, atât pentru membrii săi, cât și pentru exterior.
Calitățile arhitecturale ale spațiului FABER s-au bucurat de recunoaștere internațională la scurt timp după inaugurare. În cadrul premiilor New European Bauhaus 2020, clădirea FABER s-a numărat printre cei trei finaliști europeni la categoria “Clădiri renovate în spiritul circularității”. În același an, arhitecții clădirii - echipa FOR, au fost nominalizați la prestigiosul Premiu european pentru arhitectură, Mies Van Der Rohe. În 2022, aceeași echipă a fost premiată în cadrul Bienalei de Arhitectură BETA.
În clădirea FABER își desfășoară activitatea în jur de 20 de companii și echipe de freelanceri din industriile creative - arhitectură, design, producție 3D, producție textilă și muzicală, creatori de conținut. Organizațiile culturale și companiile găsesc la FABER spațiul creativ, potrivit pentru organizarea de evenimente proprii de dimensiuni medii și mari.
Din aprilie 2023, un nou spațiu expozițional de 750 de m2 a fost inaugurat și pus la dispoziția creativilor și operatorilor culturali din oraș. Efortul presupus de inaugurarea acestui spațiu este rezultatul Parteneriatului FABER-AZUR S.A.

Echipa FABER

Oana Simionescu

Director Executiv
Oana Simionescu este arhitect și manager, constant preocupată de viitorul profesiei de arhitect precum și de modul în care se influențează reciproc oamenii și mediul construit. Asistent universitar în cadrul Facultății de Arhitectură și Urbanism din Timișoara începând cu 2010, coordonator al Anualei și apoi Bienalei timișorene de arhitectură în perioada 2014-2018 (activitate pentru care a fost nominalizată în 2016 la Premiul AFCN pentru Management Cultural), co-fondator și coordonator al platformei de colaborare F O R (2010 - prezent), membru în Colegiul Director al filialei Timiș (vicepreședinte, 2014-2018) și apoi cel de la nivel Național al Ordinului Arhitecților din România (trezorier, 2018 - 2022), parte din echipele proiectelor undelocuiesc.eu (2016 - 2020), Upgrade My City (2016-2018), Triplex Confinium (2019 - 2022), și nu în ultimul rând, co-fondator și coordonator FABER.

Cristina Potra Mureșan

Relații Corporate
Cristina Potra Mureșan este inițiatoarea și managerul de proiect al Timotion, co-fondatotul FABER, și membru fondator al Fundației Comunitare Timișoara. Formată ca auditor financiar în Irlanda, de 6 ani business analist și product owner într-o firmă de software, este fascinată de diversitate și stimulată de dezbateri. Caută să creeze, pentru ea și pentru alții, contexte în care mințile să se întâlnească și inimile să rezoneze.

Martina Muzi

Curator Design
Martina Muzi este designer, curator și educator care activează în Italia și Olanda. A fost curatoarea platformei expoziționale GEO — DESIGN la Design Academy Eindhoven, fondatoarea programului de cercetare pedagogică colectivă Stigmergy și co-inițiatoare a ArcHertz, un program de sunet experimental la Universo Assisi. În calitate de membru al studioului Space Caviar din 2014, ea a condus o varietate de proiecte pentru Bienala de Arhitectură de la Veneția, Muzeul de Design Vitra, Bienala Interort din Kortrijk și Muzeul de Cultură Vizuală M + din Hong Kong.

Florin Unguraș

Curator Muzică
Florin Unguraș (sau Ufo, cum este cunoscut de prieteni), dincolo de impresionanta colecție de viniluri și CD-uri, are o experiență de peste 20 de ani în organizarea și coordonarea de evenimente culturale și companii. Fondator și director al proiectului TMbase, consultant în dezvoltarea și implementarea festivalurilor Electroruga și Revolution, și asociat în cluburile Setup, Molly Malone și Amplificat.

Ștefan Lucuț

Designer Grafic
Ștefan Lucuț este designer grafic senior, care locuiește în Berlin și are peste 15 ani de experiență în diferite domenii precum design-ul identității de brand, print și web design. Abordarea sa este minimalistă și se bazează întotdeauna pe experimentarea cu tipografie, fotografie și forme primitive amestecate cu culori vibrante pentru a crea imagini care sunt atât îndrăznețe, cât și atemporale. Câteva dintre proiectele la care a lucrat sunt: Catalogul BETA 2020, Galeria Jecza, Multiplexity, Bienala Art Encounters 2023.

Ema Prisca

Coordonator Comunicare
Ca director de creație și strateg de comunicare, Ema Prisca a condus departamente de creație de agenții de advertising internaționale și a creat campanii pentru branduri globale și locale în Romania, Spania, Mexico, CEE, și Georgia-EuroAsia. A câștigat peste 60 de premii internaționale pentru creativitate și eficiență în comunicare și este membră a 16 jurii internaționale de design, comunicare și inovație digitală. Ema deține un MBA la Berlin School of Creativity - Steinbess University și e lecturer la ESADE Business School Barcelona.

Diana Caducenco

Ofițer Comunicare
Diana Caducenco este absolventă de Comunicare și Relații publice. A urmat studii la Universitatea Paul Valery III din Montpellier, Franța și a organizat proiecte culturale în cadrul organizației Fix in Art în Grecia. Are experiență în planificarea campaniilor de social media și influencer marketing, în dezvoltarea comunităților brand-urilor, atât pentru companii private, cât și pentru organizații neguvernamentale.

Adrian Nicușor Duma

Admin IT
Nicu' este sinonim cu politehNicu datorită competențelor sale extinse în domenii tehnice variate, de la IT la electrotehnică. El recunoaște rolul esențial al tehnologiei în facilitarea muncii și în procesul de învățare, motiv pentru care s-a implicat ca antreprenor în inițiative de digitalizare a companiilor cât și în diverse proiecte non-guvernamentale concentrate pe integrarea tehnologiei în educație.
Încrederea în puterea tehnologiei și pasiunea sa pentru a o integra în diverse sfere i-au definit parcursul, transformându-l într-un adept dedicat al inovației și al progresului continuu.

Alex Todirică

Creator Conținut Comunicare
-

Valentina Ciobanu

Manager Design Signals
Cu o experiență de peste 13 ani în branding și marketing, ceea ce o definește pe Valentina (Ina) este dorința de a crea contexte în care ideile pot prinde viață și echipele pot colabora eficient. Fiind o persoană curioasă, pasionată de lucrurile frumoase și de proiectele care au un impact real asupra comunității, îi place să învețe continuu și să se lase inspirată de oamenii și experiențele din jurul său. A absolvit facultatea Științele Comunicării de la Universitatea Politehnica Timișoara și masterul în Publicitate si Promovare a Vânzărilor de la Universitatea de Vest din Timișoara. A dezvoltat strategii de comunicare, a dezvoltat produse noi, a lansat campanii și a creat identitățile de brand.

Edelina Balint

Asistent Manager
Edelina este absolventă a Facultății de Contabilitate și informatică de gestiune din cadrul Universității Mihai Eminescu Timișoara. A urmat cursuri la University of South Florida SUA, completate de formare la Bob Hogue School of Real Estate SUA. Cu o experiență de peste 15 ani în domeniul administrativ în diverse medii de business, aduce organizare și pozitivitate în fiecare proiect. Îi place să colaboreze cu persoane creative care o inspiră și promovează un mediu de îmbunătățire personală și inovare.

Alina Sfetcu

Administrator Spații
-

Roxana Damian

Manager Proiecte
-

Susținători Faber

FOR Reservations RO

Preţul de listă al folosirii acestui spaţiu este de 10 EUR/oră.

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul FABER

Căutare

Caută în site printre articole și evenimente