Why Culture Matters revine în 2026 cu cea de-a treia ediție a simpozionului internațional dedicat reflecției critice asupra rolului culturii și patrimoniului în societatea contemporană.
Ediția din acest an se concentrează pe trei teme: 𝐇𝐞𝐫𝐢𝐭𝐚𝐠𝐞 𝐮𝐧𝐝𝐞𝐫 𝐓𝐡𝐫𝐞𝐚𝐭, 𝐇𝐞𝐫𝐢𝐭𝐚𝐠𝐞 𝐋𝐢𝐭𝐞𝐫𝐚𝐜𝐲 / 𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭𝐢𝐨𝐧 𝐬̦𝐢 𝐂𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥 𝐇𝐞𝐫𝐢𝐭𝐚𝐠𝐞 𝐍𝐚𝐫𝐫𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞𝐬. Le vom aborda din perspective diferite, în relație directă cu provocările actuale ale patrimoniului cultural.
Vom discuta despre riscurile la care este supus patrimoniul construit și imaterial, despre rolul educației și al alfabetizării culturale în protejarea și promovarea lui și despre felul în care narațiunile despre patrimoniu sunt (re)construite, transmise și negociate în spațiul public.
Programul va alterna prezentări, dezbateri și ateliere, într-un format care își propune să ducă discuția despre patrimoniu și din zona reflecției către idei și practici care pot fi aplicate mai departe.
Un accent important al ediției din 2026 va fi lansarea conceptuală a Școlii de patrimoniu cultural, o inițiativă de educație non-formală pe care o vom dezvolta pe scară largă în 2027. În cadrul simpozionului vom testa deja primele formate prin opt ateliere dedicate copiilor, tinerilor și adulților.
La Timișoara vor ajunge invitați din România și din alte țări europene, alături de profesioniști, educatori și membri ai comunității care lucrează cu patrimoniul în contexte diferite.
Programul complet și invitații vor fi anunțați pe: https://whyculturematters.eu/2026/programme