Renaturarea infrastructurii urbane

Convivialitate de-a lungul râului Bega

Context

Schimbările climatice, pierderea biodiversității și degradarea ecologică sunt intensificate în mediile urbane, unde infrastructura densă, istoria post-industrială și cererile contradictorii privind utilizarea terenurilor lasă puțin spațiu pentru viața non-umană. Plantele, animalele, insectele și microorganismele sunt dislocate sau devin invizibile.

În Timișoara, râul Bega este un punct critic pentru a reimagina relația noastră cu alte specii. Mai mult decât o cale navigabilă liniară, acesta este un ecosistem viu în care vegetația, sistemele de apă, fauna sălbatică și activitatea umană se intersectează și se ciocnesc. Spațiile verzi din jurul său – malurile, parcurile, marginile drumurilor, loturile vacante, terenurile reziduale – formează o rețea fragmentată care ar putea face mult mai mult: ar putea atenua efectele climatice, susține biodiversitatea și contribui la reziliența urbană.

Cu toate acestea, în prezent, majoritatea acestor spații sunt privite doar ca locuri de agrement sau de îmbunătățire estetică. Funcțiile ecologice sunt subevaluate, ceea ce accentuează pierderea biodiversității și dezechilibrul ecologic. Rezultatul este un oraș mai puțin rezilient și un râu mai puțin viu decât ar putea fi.

Provocarea

În cadrul Hackathonului, vă invităm să reimaginați râul Bega și spațiile verzi adiacente ca pe o infrastructură comună, „mai-mult-decât-umană” (more-than-human). În loc să le tratați doar ca spații pentru uz uman, luați în considerare modul în care acestea susțin deja forme de viață și utilizări suprapuse. Provocarea voastră este să abordați fragmentarea și să propuneți modalități de a consolida conectivitatea ecologică, continuitatea și sănătatea râului și a zonelor verzi înconjurătoare. Vă invităm să explorați, prin design, tehnologie și grijă (care), noi forme de convivialitate care să sprijine coexistența și utilizarea comună inter-specii.

Propunerea voastră se poate concentra pe cel puțin una dintre următoarele combinații de forțe:

  • Senzori de mediu x Specii care trec neobservate x Luarea deciziilor prin algoritmi.
  • Contaminarea solului x Sedimentare x Ce este – sau nu – sigur de cultivat și consumat.
  • Zgomot și lumină artificială x Comportamente animale x Activități umane.
  • Infrastructură deteriorată sau neglijată x Vegetație spontană x Schimbarea sezoanelor de creștere.
  • Căldură extremă x Plante care se adaptează x Practici informale de îngrijire ale rezidenților.
  • Date privind calitatea apei x Vizibilitate publică x Monitorizare și intervenție comunitară.
  • Inundații sezoniere x Utilizări informale ale râului x Plante medicinale de pe malul apei.
  • Specii invazive x Sănătatea ecosistemului x Sănătatea umană.
  • Reglementare urbană x Estetica ecosistemului x Genetică locală.

Inspirație

Înapoi la apel